Despre Cuza Vodă
Istoria localitatii Cuza Voda Calarasi
Cercetările arheologice întreprinse de colectivul muzeului de istorie din Călăraşi au scos la iveală urme de cultură materială care atestă că teritoriul comunei a fost populat din cele mai vechi timpuri. S-au găsit pe teritoriul actual al satului Ceacu, resturi materiale din epoca I şi a II-a a fierului (civilizaţia daco-getică) şi obiecte de factură romană.
Viaţa a continuat şi în perioadele care au urmat, însă documente care să întărească aceasta nu se găsesc decât în feudalismul dezvoltat. Pe teritoriul comunei a existat înainte de satele actuale, aşezările Ciorani şi Cornoaica.
Satul Ciorani se afla în apropierea Iezerului Călăraşi. El este pomenit în actul de danie din 26 octombrie 1642, prin care logofătul Oancea înzestra Mănăstirea Căldăruşani cu partea sa de moşie de la Ciorani. Aşezarea este pomenită şi la 26 martie 1645 de către Matei Basarab care printr-un hrisov, întăreşte milă din vama bălţii (Călăraşi probabil) pentru locuitorii satului Ciorani. Localitatea este amintită şi în actul de danie de la 16 iunie 1654 prin care logofătul Sava înzestrează Mănăstirea Căldăruşani cu partea sa de moşie de la Ciorani.
Cu un an mai târziu, este pomenit în actul de la 10 mai 1655 al lui Constantin Şerban – domnitorul Ţării Româneşti (din aprilie 1654 – ianuarie 1658), atunci când stabileşte vama din Balta Călăraşi. Nu se cunosc cauzele dispariţiei satului Ciorani.
Satul Cornoaica , aşezare ceva mai nouă, se află pe malul lacului Călăraşi, în jurul movilei de lângă S.A.Piscicola Călăraşi. În ce condiţii a dispărut această aşezare, ne informează Pompei Samaritean în Istoricul oraşului Călăraşi: „În timpul războiului ruso-turc din 1806 – 1812, satele Cornoaica şi Golăşei, aşezate pe malul stâng al Jirlăului, au fost supuse deselor prădăciuni turceşti şi rase după faţa pământului”.
În continuare, el ne informează că războiul a afectat şi localitatea Lichireşti, care se afla pe teritoriul actual al municipiului Călăraşi, populate printre altele şi de călăraşii ştafetari care pe drumul Istambulului (care trecea Dunărea pe la Lichireşti – Silistra) făceau legătura Ţării Româneşti cu Imperiul Otoman.
Satul Călăraşii Vechi. Locuitorii satelor Cornoaica, Golăşeşti şi călăraşii ştafetari din Lichireşti, fugind de urgia războiului, s-au aşezat în Bărăgan, înfiinţând câteva târle şi sohaturi. Nevoia de apă i-a determinat să se retragă sub coasta Bărăganului, între Valea Plopului şi Valea Trestica, înfiinţând satul care astăzi de numeşte Călăraşii Vechi.
Şi-au luat această denumire pentru a se deosebi de călăraşii noi care-şi satisfăceau serviciul de călăraşi ştafetari şi trăiau în localitatea Călăraşi (devenit oraş în 1832, o dată cu mutarea aici a reşedinţei judeţului Ialomiţa, de la Urziceni).
Nici un document nu pomeneşte aşezarea Călăraşii Vechi până la harta rusească din 1828 şi nici desele procese dintre mănăstirile Căldăruşani şi Colţea, care aveau moşii pe teritoriul actual al comunei Cuza Vodă, nu amintesc despre satele comunei Cuza Vodă.
Pompei Samaritean este de părere că satul Călăraşii Vechi se încheagă prin anul 1827.
Când s-a făcut catagrafierea bârnicilor din toate satele în 1831, atunci se pomeneşte de acest sat în care se aflau 49 capi de familie, ceea ce face cam 100 de suflete.
Satul Ceacu s-a dezvoltat pe moşia Valea Plopului, care aparţinea Mănăstirii Sfinţii Apostoli din Bucureşti. El s-a dezvoltat de o parte şi de alta a drumului care ducea de la Cuneşti spre Călăraşii Vechi, în apropierea drumului ce lega Bucureştiul de Călăraşi, începând de la Valea lui Moş Iorgu – la est de SMA Cuza Vodă. În ce condiţii s-a populat vatra actuală nu se ştie.
La 1860 se găsea pe locul actual în jurul bisericii din Ceacu, ridicată aici în 1860 de către arhiepiscopul Averchie Stravonichitianul, reconstruită aproape din temelii în anul 1989 şi pictată în ulei, cu ajutorul sătenilor din satul Ceacu, de către preotul Crângaşu Nicolae, actualmente numindu-se Sfinţii Petru şi Pavel.
Înfiinţarea satului Ceacu, ca şi a satului Călăraşii Vechi, este strâns legată de războaiele ruso-turce de la începutul secolului al XIX-lea. În această perioadă tulbure pentru peninsula Balcanică, atunci când opreliştile se accentuau din partea turcilor, câteva familii de bulgari trec Dunărea şi se stabilesc în vatra actuală a satului Ceacu.
Ambele sate, Ceacu şi Călăraşii Vechi, înfiinţate în condiţiile arătate, s-au dezvoltat independent, având primării proprii până la 31 decembrie 1950, când s-a stabilit o singură unitate administrativă pe acest teritoriu – comuna Cuza Vodă.
Satul Cuza Vodă s-a dezvoltat între cele două sate după anul 1894. Din punct de vedere administrativ, satul Cuza Vodă, a aparţinut de satul Ceacu până în 1928 când a avut propria sa primărie. Cele două sate n-au avut o linie de hotar distinctă.
Popularea aşezărilor care formează comuna Cuza Vodă, este strâns legată de popularea părţii sudice a Bărăganului, o dată cu producerea capitalismului în agricultură, intensificându-se după reforma agrară din 1864, când au loc vânzări succesive de suprafeţe de pământ din terenurile statului la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, iar aceste suprafeţe se transformă în ogoare cultivate cu cereale destinate exportului.
Din anul 1907, un grup de credincioşi au început şi până în 1914 au construit biserica din Cuza Vodă, cu hramul Sfântului Ion, în formă de cruce, din cărămidă, cu temelie din piatră calcaroasă, care ţi-a adus o contribuţie importantă la formarea şi educarea enoriaşilor din punct de vedere religios şi moral.
Activitatea bisericească a continuat şi în perioada regimului comunist. Din punct de vedere gospodăresc, Parohia Cuza Vodă şi-a înzestrat locaşul bisericii cu pictură în ulei în 1989 şi alte lucrări de renovare.
În popularea comunei, factorii sociali-istorici din ţară au determinat mai multe direcţii de populare:
– De la sud spre nord – prima – care stabileşte pe bulgarii fugiţi de la Calipetrova în timpul perioadei tulburi a războaielor ruso-turce care ajută la fondarea localităţii Ceacu. Al doilea val de familii bulgăreşti se stabileşte probabil după anul 1834. Primii locuitori ai satului Călăraşii Vechi au fost foştii locuitori ai satelor Cornoaica şi Golăşei.
– Altă direcţie de populare – nord-sud – este cea care stabileşte pe delenii şi mărginenii comunei, rămaşi aici odată cu transhumanţa sau din cauza opreliştilor fiscale şi religioase la care erau supuşi în locurile de baştină. Unii vin din părţile Carpaţilor Meridionali (Munţii Făgăraşului, Depresiunea Sibiului, Depresiunea Făgăraşului), alţii din judeţele Argeş şi Dâmboviţa, iar alţii din munţii şi subcarpaţii de curbură. Multe nume de familii indică originea acestora: Arpăşanu, Dragoş, Mocanu, Poenaru, Ungureanu, Buzoianu, Şeicaru, Ţuţuianu, etc.
– Alt curent de populare, din centrul şi vestul Munteniei şi din centrul judeţului Ialomiţa, stabileşte pe cei împroprietăriţi în 1864, 1888 şi 1892. şa sunt familiile Vlăşceanu, Buturugaru (comuna Buturugari din judeţul Ilfov), Plătănescu (comuna Plătăneşti din judeţul Ilfov), Naghen (comuna Călugăreni – Vlaşca). Foarte mulţi vin din satele vecine ale judeţului Ialomiţa: din Albeşti, Perieţi, Mărculeşti, Cilniţa.
Mulţi locuitori sunt originali din satele judeţului care lucrau pe subhaturile aflate pe pământul actual al comunei. Suhaturile erau aşezări temporare legate de proprietatea moşierească. Care deţinea în întregime pământul începând de la nordul bălţii Călăraşi şi până departe în inima Bărăganului.
Comuna Cuza Vodă, era cunoscută în vremea regimului moşieresc printr-o natalitate crescută, foarte ridicată, ca şi printr-un proces mare de analfabeţi. La cei 6421 de locuitori pe care îi avea la recensământul din anul 1930, se deplasa un singur medic, de două ori pe săptămână. Personalul medical ajutător îl forma un sanitar şi o moaşă. În ultimii ani , s-au investit sume importante pentru dotările social-culturale şi ocrotirea sănătăţii.
S-a construit un dispensar medical, dotat cu o casă de naştere, care a funcţionat din 1967 până în 1977 – 1978, când a fost desfiinţată şi cu un cabinet stomatologic. În acest dispensar lucrează în acestă perioadă 1 medic generalist şi 4 cadre medii sanitare şi un medic stomatolog.
În domeniul învăţământului au fost construite trei şcoli generale, trei grădiniţe şi trei cămine culturale, în fiecare sat câte unul.
Caracteristica economică a comunei Cuza Vodă o reprezintă pe de o parte, producţia cerealieră, îmbinată cu cultura plantelor industriale şi cultura legumelor şi pe de altă parte creşterea animalelor.
În anul 1899 s-a făcut împroprietărirea celor fără pământ în vatra actuală a satului Cuza Vodă, în jur de 632 de familii. În câmp, împroprietărirea s-a făcut de la linia mică şi până la capul moşiei. În anul 1899 s-a făcut împroprietărirea cu terenuri din lunca satului Cuza Vodă şi dintre sate şi linia mică.
Împroprietărirea din anul 1921 a extins suprafaţa agricolă a comunei pînă la drumul subţire , fără a se rezolva problema ţărănească.
În primăvara lui 1949 se înfiinţează cooperativa agricolă de producţie din satul Ceacu, denumită „Gheorghe Dimitrov”, iar în luna august al aceluiaşi an, un număr de 105 ţărani săraci, pun bazele înfiinţării gospodăriei agricole din satul Cuza Vodă, denumită „1 Mai”. În satul Călăraşii Vechi, cooperativa agricolă de producţie se înfiinţează în anul 1950 şi se numeşte „Filimon Sârbu”.
În perioada 1949 –1989, în cadrul acestor forme de organizare, s-a căutat şi s-a reuşit într-o oarecare măsură sporirea producţiilor agricole, prin introducerea mecanizării, chimizării şi irigaţiilor. Întreaga suprafaţă agricolă a fost irigată, din care 91% în cadrul sistemului Călăraşi-Gălăţui, iar restul de 9% se iriga în cadrul sistemelor locale.
După revoluţia din 1989, locuitorii comunei, pe lângă activitatea pe care o desfăşoară pe pământurile restituite de către stat, lucrează şi în alte sectoare de activitate cum ar fi: prestările de servicii, comerţul, confecţiile, transporturile, puţini rămânând în cadrul industriei în municipiul Călăraşi.
Unii locuitorii ai comunei s-au asociat între ei, formând asociaţii agricole cu o suprafaţă, unii dintre ei îşi lucrează aceste suprafeţe particular, iar alţii şi-au aredat pămîntul unor societăţi comerciale cu profil agicol.